Copiii au venit.
Școala a început.
Iar pentru a ne acomoda din nou la viața de internat, am început activitatea cu o drumeție.
Sâmbăta trecută, mic și mare, ne-am pornit motivați într-o plimbare puțin mai lungă. 🙈
Prima porțiune de drum am parcurs-o cu mașina, iar mai apoi pe jos 😀.
După câteva ore de mers am ajuns la cabana unor frați din adunare unde am putut să ne odihnim și să luăm prânzul.
Bineînțeles, că ziua nu s-a terminat. Așa că, după ce toți și-au recăpătat puterile, am continuat drumul spre casa, admirând frumoasa creație al lui Dumnezeu.🌳🌸
După aproximativ 17 km parcurși pe jos, am ajuns acasă cu bine, unde ne-am putut răcori cu o înghețată.😀🍦
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru acea zi frumoasă și fără accidente.🙏🏻😊


